Ion Barladeanu - pop art naiv?

Ce au in comun Nicolae si Elena Ceausescu, Sergiu Nicolaescu, negresele goale, chinezii, craniile de om, steagurile cu stema comunista ori sovietiva, soldatii rusi si Ion Iliescu? Toate sunt “personaje” in opera artistului naiv Ion Barladeanu.
Dar in ce masura putem vorbi despe o “opera de arta” in cazul creatiilor acestui artist naiv, privat de o cultura artistica adecvata?
Nelson Goodman, filozof si critic de arta de talie internationala, sustine ca intrebarea corecta in filozofia artei nu se refera la “ce anume” face dintr-un obiect oarecare o opera de arta, ci “cand” devine un obiect o opera de arta. In opinia filozofului englez un obiect nu este o opera de arta in virtutea unei proprietati deosebite pe care o poseda, ci mai degraba felului in care este folosit, semnificatiei care i se acorda. Altfel spus obiectul pentru a deveni opera de arta nu trebuie sa detina intrinsec niste calitati deosebite, ci trebuie sa functioneze ca un simbol, intr-un anumit context.
Exemplul pe care-l gaseste Goodman pentru a-si sustine opinia este sugestiv: “un Rembrandt poate fi o opera de arta intr-un muzeu, dar nu daca este folosit pentru a inlocui un geam spart!”.
Creatiile lui Ion Barladeanu sunt cu siguranta dependente de un context istoric, social si cultural bine determinate. Este vorba despre “Epoca de Aur” a comunismului din Romania, dominata de figura conducatorului “mult iubit”, Nicolae Ceausescu. Forta creatiilor artistului consta intr-o ironie critica, subversiva, la adresa unui regim in care cenzura si politia politica vegheau la orice derapaj de la doctrina comunista. Curajul de a-l ridiculiza pe “cel mai iubit fiu al poporului” in ipostaze care mai de care mai caraghioase: pacient la spitalul de nebuni, umbland doar in lenjerie intima pe strada, adorat de negrese goale in dansuri ritualice, tabloul cu chipul sau folosit drept loc de urinat etc., era aproape de neconceput in perioada de dinainte de ’89. Marturie sta chiar lipsa unor altor astfel de creatii “underground” din acea vreme, care sa atenteze in vreun fel la “cultul” personalitatii dictatorului comunist.
Plecand de la aceeasi intrebare a lui Nelson Goodman “Cand este arta?”, vom incerca sa definim si curentul pop-art, in care s-ar incadra creatiile artistului roman (fara ca el s-o stie).
Pop-art-ul a aparut in anii 60-70 in America si Anglia, intr-un context economic dominat de consumerism si unde cultura de masa devenise un fenomen dominant. Curentul s-a manifestat ca o reactie la arta abstracta si orice alte forme de arta de avangarda, la moda in acea vreme. Era o perioada de deschidere, de liberate, marcata de inceputul schimbarii de mentalitate si de inovarea cailor de exprimare artistic. Se renunta astfel la modalitatile mai serioase de a picta, apelandu-se in schimb la tehnici de producere in masa a creatiilor artistice, tema dominanta fiind cultura de masa si consumerismul.
Iar consumerismul nu este vazut ca un lucru rau, ci din contra, el este perceput ca fiind elementul ce ne uneste si pe care il avem cu totii in comun. Trebuie sa avem in vedere si faptul ca in anii aparitiei acestui curent America si Anglia se aflau la apogeul dezvoltarii economice, iar nivelul de trai ridicat le permitea sa ignore frivolitatile unui astfel de concept.
Pop-art-ul s-a dezvoltat asadar intr-un anumit context economic, in societatea de consum. In ceea ce priveste Romania, in anii ’60-‘70 curentul in arta romaneasca era “realismul socialist”. Totul era aliniat standardelor impuse de societatea socialista. Un artist de felul lui Ion Barladeanu era inrolat, indoctrinat cu “realitatea socialista” si s-ar fi ocupat probabil de prezervarea si augmentarea celui mai important “brand” din perioada comunista: imaginea conducatorului.
Revenind la intrebarea lui Goodman “cand este arta?” vom trece in revista cateva dintre caracteristicile esentiale care fac dintr-un obiect o opera de arta. Prima conditie ar fi ca obiectul sa indeplineasca o functie simbolica, definita prin intermediul unei teorii generale a simbolurilor. Goodman indentifica cinci simtome ale caracterului estetic, care functioneaza ca niste indicii: densitatea sintactica (cand diferentele cele mai fine ar constitui o diferenta intre simboluri), densitatea semantica (manifestata prin procurarea anumitor simboluri pentru lucruri care s-ar distrage prin diferentele cele mai fine), plenitudinea relativa ori saturatia (manifestata cand un numar comparative ridicat de aspecte ale unui simbol devin semnificative), exemplificarea (manifestata cand un simbol ar simboliza un esantion de proprietati pe care le-ar poseda literalmente sau simbolic), respectiv referinta multipla si complexa (manifestata cand un simbol ar manifesta mai multe functii referential integrate si aflate in interactiune directa si mediata). In aceste conditii felul in care ar functiona un obiect ca opera de arta ar putea explica felul in care acesta ar contribui la formarea unei viziuni asupra lumii, respectiv felul in care s-ar putea creea o lume.
Arta ar putea fi vazuta si ca o modalitate de descoperire, creare si largire a cunoasterii. Ea poate functiona ca “instrument de invatare” datorita puterii sale de mediere a informatiei, fara sa-si faca intotdeauna un scop din asta (coincidental).
Largirea intelegerii tine de imbunatatirea cunostintelor despre lume prin intermediul artei, mai curand decat testarea corespondentei dintre dintre unitatea formei si a continutului in arta si lumea reala pe care o experimentam. Arta poate ilumina un anumit gen de experienta prin determinarea sensibilizarii si constientizarii diferitelor situatii experimentale. Altfel spus putem invata din fapte de imaginatie, din experimente mentale, cat si din situatii contrafactuale, din experiente directe si marturii (se face apel la imaginatie, constructie fictionala dar si la intrebuintarea cunostintelor). Pe de alta parte “arta ca mesaj” poate foarte usor sa se transforme in propaganda, atunci cand este promovat abil un punct de vedere. Goodman apreciaza insa ca educatia artistica ne salveaza, ea asigurand o intelegere reflexiva a credintelor. Si este cert ca largirea intelegerii si cunoasterea prin intermediul artei sunt mai bine vazute decat tratarea artei doar ca “entertainment”(divertisment) sau “expresie a emotiilor”.
Demersul artistic, in viziunea lui Goodman, este inteles asadar ca o forma de de investigare si adecvare, de traire, identificare si situare a omului intr-o lume care tinde sa se creeze permanent.
Creatiile lui Ion Barladeanu raspund de minune exigentelor unei interpretari de tip simbolistic, avand totodata forta unei veritabile „marturii” despre perioada totalitarista, filtrata de ochiul fin si plin de umor al artistului.
Conceptia artistica a lui Barladeanu este opusa tabu-urilor din societatea comunista si se sprijina pe sursele imediate de inspiratie, pe elementele obisnuite si usor de recunoscut de oricine din societatea romaneasca. Dar toate aceste elemente creeaza o atmosfera specifica din care nu lipseste umorul, declansat de amestecul paradoxal de elemente completamente diferite, care descriu intr-o oarecare masura posibilitatea realului, dar si a imaginarului.
Artistul a inceput cu desene BD, a trecut apoi la un fel de suprarealism pop excentric, unde mixa desenul cu elemente de coalaj. Dar apoi creatiile sale au devenit mai sintetice si mai simple. Maturizarea tarzie a artistului naiv a insemnat folosirea exclusiva a colajelor din reviste si ziare, intr-o maniera mai simpla, minimalista chiar, daca ne pozitionam fata de perioada suprarealista.
Desi nu toate tablourile lui Ion Barladeanu au incarcatura politica, artistul a aratat o atentie predilecta fata de simbolurile comuniste: dictatorul, insemnele oficiale, tarile “infratite”, sloganurile comuniste etc. si nu a ratat nicio ocazie de a arunca in aer imaginea oficiala. Asa cum el insusi recunoaste tablourile sale sunt un film, iar el este regizorul, astfel incat toate detaliile colajelor sale sunt foarte importante pentru contextualizare.
Primul tablou pe care il voi analiza il prezinta pe dictatorul Nicolae Ceausescu incadrat de trei tinere negrese, care danseaza in jurul sau goale. Cele trei femei, cuprinse de frenezia dansului si cazute intr-un fel de adoratie, par a fi parte a unui ritual prin care isi arata veneratia fata de dictatorul roman – Ceausescu, un zeu pagan!
In fundal se observa si simboluri ale culturii islamice (moschee) “cucerite” si ele de “cultul” irezistibil al lui Nicolae Ceausescu, asa dupa cum arata drapelul national infipt demonstrativ intr-unul dintre turnuletele moscheii.
Mai trebuie remarcat ca in tablou nu apare niciun element national sau crestin. De unde am putea intelege ca “mitul”, “cultul” dictatorului roman este prea “grandios” pentru a incapea intre granitele nationale. Dorinta dictatorului de a fi adulat de cele mai departate si cele mai diferite culturi, grandomania sa proverbiala par a fi trasaturile pe care creatorul a incercat sa le sublinieze, dand dovada si de mult umor.
Al doilea tablou prezinta o intalnire intre doi dictatori, cel roman sic el chinez, in fata unei mari multimi de oameni care ii adulau inarmati cu stegulete multe, rosii, in maini. Aceasta “mare adunare nationala” este una formata din chinezi, dupa cum arata casutele construite in stil chinezesc si portretele mari ale dictatorului chinez lipite pe ele. Nu lipsesc nici drapelele nationale romanesti, “infratite” cu cele rosii cu binecunoascutele insemne comuniste: secera si ciocanul.
Cei doi dictatori sunt secondati de oamenii lor de incredere, probabili oamenii numarul doi in stat. Daca figura locotenentului chinez nu se poate distinge din cauza pozitiei capului, observam “figura” plina de adulatie a “secundului “dictatorului roman: Ion Iliescu! (de unde deduce ca acest tablou a fost facut dupa revolutia din ’89)
De la o asemenea intalnire “epocala” nu poate lipsi presa. Reprezentantii mass-media sunt si ei aproape si starnesc instantaneu nedumerirea privitorului: nu sunt albi, nici galbeni… sunt negrii.
In mijlocul tabloului putem observa si un boboc de floare: o lalea rosie care, nu fara o nota de ironie, are rolul de a “indulci” si mai mult atmosfera de “pace si prietenie” intre popoarele prietene. Mesajul de pace apare scris si in limba romana (majoritatea inscrisurilor sunt in chineza), pe fundal rosu: “Sa inceteze cursa inarmarilor!”. Acum ne apare clar si “cheia” intalnirii dintre cei doi “mari” oameni politici: asigurarea pacii pe pamant!
Al treila tablou il are in centru pe Nicolae Ceausescu aratandu-si palmele privitorilor, precum Iuda isi arata palmele “curate” multimii. Doar ca palmele dictatorului nostru sunt rosii, ca sangele. Palmele patate ale dictatorului, precum si craniul ireal, ascuns putin in spatele sau, ne arata parca o recunoastere a vinovatiei, a crimelor comise de regimul comunist si de “marele conducator”.
In jurul dictatorului mai apar patru personaje, dintre care il recunoastem pe marele actor si regizor roman Sergiu Nicolaescu, un soldat rus, o actrita tintind cu pusca spre Ceausescu si in fine un ziarist imbracat, cel putin curios, in costum national. Fotogtraful este singurul dintre cei patru care pare a fi neinarmat.
Drapelul national cu stema Republicii Socialiste Romania si steagul rosu cu insemenele comuniste nu lipsesc nici ele.
In acest tablou mai merita remarcate, apropos de elementele specifice pop-art-ului, elementele ce tin de tehnica (armele din perioade diferite, aparatul de fotografiat si avioanele), de cinematografie (cei doi actori desprinsi direct dintr-o secventa de film), celebritatile (Nicolae Ceausescu si Sergiu Nicolaescu) si la capitolul ciudatenii - craniul, prezent in mai multe lucrari ale artistului.
Scena de la aeroport ne sugereaza evenimentele create in jurul venirii sau plecarii demnitarului roman, soldate intotdeauna cu declaratii de presa si mesaje trimise poporului despre rezultatele nemaipomenite sau obiectivele ambitioase ale calatoriei in strainatate.
Scena mai poate fi interpretata si ca o executie publica a dictatorului (observam atentia pe care fotograful o acorda evenimentului, dar si hotararea pe care o arata cei doi actori care par sa-l fi incoltit fara scapare pe dictator).
In fine, ultima poza ne prezinta o scena intr-un cimitir. Printre mormintele din piatra observam unul pe care apare chipul dictatorului, alaturi de un epitaf:”Sa urce natiunea spre communism in zbor!”. Este chiar mormantul dictatorului (asa cum l-a imaginat artistul), care nu are insa nimic glorios, maret, nimic care sa aminteasca de “cel mai iubit fiu al poporului” in afara de epitaful comunist. Atmosfera este una comuna, obisnuita, care nu are nimic de-a face cu maretia ipocrita a “Epocii de Aur”, ce se sfarseste odata cu dictatorul. Moartea il face egal cu toti, il cufunda inapoi in anonimat.
Regasim elementele din celelalte tablouri pe care le-am analizat: soldatul, craniul, si cele doua drapele “infratite”. Mai apar in colaj un schelete, un preot ducand o cruce si cateva lumanari aprinse, toate ducandu-se cu gandul la moarte.
Banalitatea scenei de la mormantul dictatorului arata, pe langa ura “de moarte” a artistului pentru Nicolae Ceausescu, si dorinta sa de a vedea “cultul” dictatorului si “Epoca de Aur” disparand odata cu el. Fara flori la mormant, fara oameni sa-l jeleasca, fara monumente mortuare, doar cu niste lumanari, la fel ca toata lumea.Mesajul protestatar transmis de Ion Barladeanu prin lucrarile sale este unul narativ, artistul incercand sa spuna o mica poveste in fiecare din tablourile sale. Doar cu o foarfeca, cu niste ziare si lipici Ion Barladeanu recontextualizeaza personajele, evenimentele si dand dovada de o intutitie de mare artist, transforma un moment istoric de trista amintire in opere actuale pline de forta si de umor.

Noi ce-am facut cu libertatea noastra?!?

O televiziune repeta cu obstinatie zilele acestea o intrebare, prilej de reflectie serioasa la valorile si "castigurile" perioadei post-decembriste : "Voi ce-ati facut cu libertatea voastra?". Hai sa ne gandim…
Imediat dupa anii '90 am plonjat cu capul inainte, din modestia linistita si conformismul economic al "epocii de aur", intr-un vartej al materialismului grosolan si exagerat. Banul si acumularea de bunuri materiale ne-au transformat viata intr-o cursa nebuna, care ne consuma consistent si neintrerupt existenta. Nu mai e timp pentru altceva iar, conform "doctrinei" capitaliste, oricum nu e nimic mai bun de facut.
Daca in comunism paream sa fim cu totii la fel in hainele noastre gri, saracacioase si numai anumite calitati intelectuale sau umane (generozitate, curaj, ura etc.) ne deosebeau, iata ca in postcomunism exclusiv banii si reflexia lor: casele, masinile, hainele si accesoriile de tot felul ne definesc ca individ, ne valorizeaza, ne diferentiaza unii de altii.
Daca inainte de '90 prestigiul intelectualului - doctor, inginer, profesor – era invidiat si fara pret, zilele noastre au dat nastere unor veritabile caricaturi de modele umane. Sunt oameni a caror singura calitate este, de exemplu, aceea de a avea multi bani. Indivizii care cunosc sau sunt inruditi sau se iubesc sau fac sex (!) cu indivizi care au multi bani pot deveni la randul lor modele de urmat. Unii norocosi, care reusesc sa faca audienta la TV indiferent de mijloace, capata statutul de "vedete" de televiziune. Apoi oamenii care, culmea, se intampla sa-i cunoasca pe acestia devin "faimosi" prin contaminare si automat "subiecte" pentru revistele colorate s.a.m.d. Nu-i asa ca acum cativa ani parea de-a dreptul caraghios?

(Stiti povestea cu individul care a venit la OTV si a vrut sa fie invitat la emisiunea lui Dan Diaconescu, pe motiv ca este tatal fetei care apare pe ambalajul sapunului LUX??)

Aceste noi "modele" umane nu au moralitate (felul in care au facut bani/faima este treaba lor si sunt evaluate pozitiv indiferent de suspiciunile care planeaza asupra lor (dupa principiul "fura si tu daca esti destept!"ori "tu de ce nu apari la TV?"), nu au studii superioare (pregatirea scolara, acolo unde este, apare numai pe hartie; unii sunt semi-analfabeti), nu au o cultura solida (traiesc in "rezent" si fac bani, mai e nevoie de altceva?) sau cel putin o oarecare deschidere catre sfera spirituala si asta nu-i descalifica, nu ii face mai putin vedete, mai putin "modele".
Pentru ca ceea ce au aceste personaje-vedeta din plin este o voluptate de a exhiba cele mai intime detalii ale vietii lor (chiar daca deseori extrem de banale) curiozitatii aproape bolnave ale "romanilor liberi". Ele starnesc invidia celorlalti prin bogatia strident afisata, prin traiul aparent lipsit de griji si, foarte important!, noile "vedete" nu uita niciodata sa puna "un pret corect" tuturor activitatilor!! Prin urmare orice cadou facut iubitei trebuie sa aiba pretul in euro, orice excursie presupune cheltuieli, care musai au darul de a starni ciuda celorlalti, orice "iubita" se autoevalueaza si este evaluata de "opinia publica" din perspectiva situatiei financiare a "iubitului" ei sau a cadourilor primite de la acesta. Atat de "ieftin" a devanit totul...
Sa reformulam un pic intrebarea-fundamentala de la care am plecat: Suntem cu adevarat liberi? Mai liberi decat inainte de '89? Cat de liberi suntem?
Hai sa ne uitam la copii nostrii, imbacsiti de publicitate, imbracati in aceleasi haine de firma, tunsi la fel, ascultand aceeasi muzica de la MTV si marsaluind cu totii spre mall-ul global!
Sa ne uitam si la noi (teoretic caliti in totalitarism) cum tanjim dupa viata goala, mediocra pana la imbecilizare, vaduvita de orice urma spiritualitate a vedetelor zilelor noastre si sa realizam in ce masura am devenit sclavii valorilor materiale, a banilor, a marfurilor si a serviciilor de tot felul. Sa ne dam seama ca, in final, oricat de buni am fi in cursa banilor, a bunurilor luxoase si a statusului social cat mai "inalt", niciodata nu vom putea fi indeajuns de satisfacuti. Pentru ca multumirea, nu poate fi gasita in zona aceasta, in "lucrurile" acestea. Sau ca s-o spunem altfel fericirea rimeaza mai degraba cu multumirea sufleteasca, ce-si are izvor in sentimentele profunde, nesofisticate, fundamental umane!
Fericirea e in lucrurile simple, cum bine spunea cineva, in lucrurile care nu sunt de vanzare. Multe dintre ele, paradoxal, sunt gratis! La fericirea dupa care tanjim nu putem avea acces doar prin intermediul banilor si a bunurilor materiale. Egoismul este bine hranit e adevarat, dar aceste "unelte" ale fericirii n-au ajuns sa fie mai importante decat fericirea reala, pe care nu fac decat s-o amane parca la nesfarsit?

Ideea de "calitate" a vietii, de a profita inteligent de timpul pe care-l ai, de a te bucura de lucrurile marunte, de a-ti ingriji sufletul (downshifting), iata ceva ce am uitat in capitalismul romanesc. Suntem atat de ocupati sa acumulam bani incat nu mai avem timp sa respiram, muncim e rupte. Ne luam doua, chiar si trei slujbe, am ajuns sa dam la o parte viata sociala si viata de familie in numele serviciului. Munca a capatat noi sensuri mistice, nu mai e vorba de a oferi familiei acoperis si mancare, vorbim acum de "mantuire" prin munca. Asa ca femeile muncesc si ele cot la cot cu barbatii, pentru ca "emanciparea sexelor" le obliga! In fata carierei totul devine desuet, sacrificabil si ne jucam unicul rol invatat atat de bine, incat imbatranim inaintea marii "premiere" a spectacolului vietii noastre, irosite de atata incordata asteptare...

Asa ca va indemn sa ne uitam inca o data la schimbarile petrecute in ultimii 20 de ani si va intreb: cat de grele sunt lanturile "libertatii" atat de greu castigate?

P.S.

Departe de mine de a preslavi comunismul, o molima nenorocita care ne-a zapacit creierele si ne-a facut sa traim vesnic cu frica in san! Dar daca atunci mai opuneam o oarecare rezistenta si oricum aveam scuza "sistemului", acum in frenezia capitalismului suntem neimunizati si neprevazatori. Care sa fie valorile fundamentale dupa care ne ghidam viata? Oare mai exista asa ceva?

Securitatea exista! La Telesport!

Dupa 20 de ani de la revolutie securitatea traieste! Sau apucaturile securiste cel putin!
Astazi spre exemplu mi-a cazut in maini un mail, dat pe circuitul intern al unei televiziuni de sport - Telesport, in care era demascat un "tovaras" pe nume Stefan Tudor. Principala ocupatie a "tovarasului" se pare ca este redactarea de note informative catre Vlad Enachescu, pus sa pastoreasca din partea Realitatii TV acest post de stiri sportive.
Pe scurt "tovarasul" Stefan Tudor a trimis conducerii Realitatea TV un mail in care, asemenea turnatorilor de la SECU - si cu acelasi limbaj de 2 lei, isi desfiinteaza colegii, unul cate unul, cu mandria proletara a singurului om care stie adevarul.
Editori, redactori, reporteri, prezentatoare de la Telesport, cu totii cad pe rand rapusi de judecatile de valoare facute de acest personaj ce traieste din mizeria celorlalti colegi.
Partea amuzanta insa abia acum incepe! Un coleg "turnat" a intrat in posesia mail-ului cu pricina si, de pe un cont intitulat justitiar "vocea.telesport" a forward-at mail-ul tuturor colegilor mancati profesionist de fund de acest trist personaj.
Si ca degringolada sa fie totala se pare ca nu asistam la ultimul cuvant al "haker-ului":P. El a avertizat ca mai este posesia altor "note informative" trimise in format electronic la conducere, de alti "colegi". Ia uite cine s-a uitat la campania electorala! Ha ha ha!

Va prezint mai jos fragmente la intamplare din aceste veritabile note informative (greselile de exprimare si stangaciile inerente apartin "tovarasului" redactor de meserie Stefan Tudor):
despre un editor:"XX - este mai mult redactor decât editor; deşi înţelege foarte bine subiectele şi are o foarte mare viteză de reacţie, asta nu îl face neapărat un om care să editeze. Nu am foarte multe să îi reproşez – dacă la început am avut dispute pe problema programului, între timp s-a rezolvat şi mai ales a demonstrat că datorită vitezei de reacţie poate rezolva multe. Problema cea mare (şi, probabil, singura) este ce am scris încă de la început – nu este încă editor în adevăratul sens al cuvântului, însă ar fi un redactor de excepţie, mai ales că propune bune. Partea cu adevărat bună a apărut în ultimul timp – se uită acasă la jurnalele TLS şi mă sună să mai analizăm câte o ştire sau să îmi spună cum au abordat alţii acelaşi subiect iar asta arată interes."
despre un redactor: "XY - nu mă pot baza pe el; deşi este un om care poate mult, nu o demonstrează. Are probleme cu programul - vine târziu, pleacă devreme iar pauzele de ţigară sunt dese şi lungi - iar subiectele pe care tot el le propune, sunt tratate prost şi ştirea de multe ori trebuie rescrisă integral. A reuşit să se integreze foare bine în grup dar îi lipseşte profesionalismul"
despre un reporter:"XZ - este reporterul - problemă. Este de peste un an în Telesport şi încă nu a renunţat la apucăturile de ziar. Propune rar subiecte, le tratează greu şi prost, ratează subiecte pe care le prind toţi ceilalţi, întârzie la program, nu îşi face treaba până la capăt şi, în general, creează probleme cu tot ce face. Îi lipseşte total profesionalismul iar, în ultimul, timp singura motivaţie a fost „biciul” – cu ameninţări. Are deja din partea mea un avertisment"
despre o prezentatoare: " ZZ - are aceleaşi probleme ca şi YY. Până în urmă cu câteva săptămâni, aveam discuţii şi cu programul dar l-am rezolvat iar partea bună este că a început să fie atentă la jurnal şi chiar detectează eventuale erori. "
Mai este si categoria celor care n-au vrut sa-si dea demisia de la Telesport cand au fost facute restructurarile (nu li se mai platesc drepturi de autor), categoria despre extra: "încă nu ştiu cum ar putea fi de folos. Exceptând faptul că este sigură pe ea când citeşte prompterul şi că pune voci pe ştiri, altceva nu ştie ce să facă – nu ştie sport, nu ştie să scrie, are greutăţi în a alcătui până şi un crawl şi până acum câteva săptamâni când i-am impus să îmi trimită programul în fiecare săptămână avea şi la capitolul ăsta probleme. Ar fi o idee să o folosim la live-uri în jurnal dar trebuie să îi scrie cineva textele iar asta nu e posibil tot timpul".

Luati aminte la "tovarasul" Stefan Tudor! Da-i inainte tovarase! Ca inainte era mai bine!:D
P.S.
Pacat de greseala cu securitatea (culmea, cu securitatea :P) la mail! Sper ca asta sa nu-i incetineasca aplombul si cariera promitatoare ...de TURNATOR :D

spam politic

Dear God,
so far, this year, you have taken away my favourite dancer, Michael Jackson, my favourite actor, Patrick Swayze, my favourite singer, Stephen Gately and my favourite actress, Farah Fawcett. Just so you know, my favourite politician is Traian Basescu!
Regards

Campioanele campaniei electorale - posturile de stiri

Aproape de finalul campaniei electorale mai aruncam o privire la audientele inregistrate de televiziuni.
Daca in legatura cu primele doua locuri nu avem nici acum parte de surprize (rating: ProTv 3,2% si Antena 2,4%), urmatoarele doua locuri sunt luate si pastrate doua luni consecutiv ( ma refer aici la octombrie si noiembrie), de cele doua posturi de stiri: Realitatea TV cu audienta 1,6%, respectiv Antena 3 cu 1,2%.
Asadar, in lunile octombrie si noiembrie, Acasa TV se multumeste doar cu locul 5, loc pe care i l-a "suflat" la o diferenta foarte mica postului national TVR 1, care, desi are acelasi rating, are mai putini telespectatori.
Urmeaza in ordinea ratingului: Prima tv (1%), Kanal D (0,8%), National TV (0,8%) si OTV.
Interesant de observat (are legatura tot cu campania electorala) faptul ca in luna noiembrie s-au uitat la televizor mai multi romani decat in lunile septembrie si octombrie (audienta generala a crescut cu peste 2%). Capul de afis l-au tinut, asa cum era de asteptat, stirile politice.

Audientele televiziunilor in cifre

Am aruncat deunazi un ochi mai vigilent pe audientele TV. La prima vedere nimic surprinzator. ProTv ocupa de 6 ani incoace primul loc, iar Antena 1 locul al doilea. De asemenea Acasa TV nu da semne sa piarda bronzul obtinut in 2008, dupa ce timp de 5 ani a stationat in afara podiumului, pe locul 4.
In restul plutonului confruntarea este insa acerba si imprevizibila. Postul national de televiziune, TVR1, un canal prin traditie de locul trei (anii 2003-'07) s-a prabusit brusc in 2008 pe locul 5, iar in 2009 continua sa piarda tot mai mult din audienta si pare sa devina o televiziune de pozitia 9-10. OTV nu mai e nici el ce era fara Elodia (vara trecuta ajunsese chiar pe locul 4, in media pe zi si locul 3 dupa Pro si Antena, daca ne referim la intervalul orar: 19-24 !). Unde mai pui ca intre timp pe piata a mai aparut un concurent de luat in seama, turcii de la Dogan cu al lor Kanal D.
Asadar lupta pentru locul al 4-lea, in anul de pomina 2009, se da intre :Realitatea TV, Kanal D, Prima TV, TVR 1 si, mare surpriza, Antena 3!
Surpriza e cu atat mai mare cu cat pana la inceputul anului acesta Antena 3 nu reusise niciodata sa depaseasca nici OTV-ul lui Dan Diaconescu, iar acum, pe sfarsit de an, sufla in ceafa Realitatii TV, marea favorita la locul 4!
E adevarat insa ca cifrele din aceste ultime luni nu sunt neaparat cele reale pentru ca, sa tinem cont de asta, campania electorala tulbura temporar preferintele telespectatorilor.

Badea, laptopul si maimuta in top 10

Tocmai ce-am vazut in presa un clasament cu cele mai profitabile emisiuni de televiziune, in functie de veniturile aduse din publicitate. Pe primul loc a ramas, de anul trecut, Maruta cu "Happy Hour", care ne demonstreaza din nou ca "tigania" si prostul gust se vind inca foarte bine si la ProTV (4,5 mil euro). Vine tare din urma Madalin Ionescu ("reloaded" de la National TV) cu "Acces direct" (2 mil euro), o emisiune tabloid la Antena 1, care ar starni invidia si unui guru al "porcaielii" televizate, ca Dan Diaconescu. La egalitate in acest moment cu "Acces direct" este alta emisiune "plina de substanta", cea a lui Cabral si Mircea Solcanu. La naiba!
Cronica Carcotasilor (1,5 mil euro) si Divertis Mall (1,3 mil euro), emisiuni inteligente si muncite se gasesc si ele in clasament, dar putin mai jos, nebenificiind de aportul unor "vedete" cu mare audienta ca Nikita, Ogica, blonda lu' Bote, piticul porno etc.
Emisiunile lui Capatos sau Gadea nu o duc nici ele prea rau, dar nu reusesc inca sa intre in grupul "fruntaselor 10".
Merita remarcata emisiunea "In gura presei", care a reusit sa-si faca loc in top 10 (al doilea an consecutiv), in conditiile in care costurile de productie sunt aproape 0, iar veniturile din publicitate anul acesta sar binisor de un milion de euro (1,3 mil euro!). Emisiunea "one man show" a lui Mircea Badea cu un limbaj uneori usor vulgar, e adevarat, dar cu comentarii pertinente si ironii muscatoare, reuseste totusi sa inregistreze audienta foarte buna in principal din politica!!!! (Asta in conditiile in care cu toti suntem satui de politica si de politicieni. Ba s-a ajuns pana intr-acolo incat chiar un cotidian de traditie - Adevarul - a renuntat complet la pagina de politica...Se vede insa treaba ca in cazul lui Badea "omu' sfinteste locul")
Topul a fost realizat de "paginademedia.ro"si Next Advertising.