duminică, 24 octombrie 2010

Fabula papagalului










Criza mondială
A lovit
Subit
Şi lumea animală.
Leul, alesul ei pentru un nou mandat,
A constatat
C-au început supuşii să îşi arate colţii:
Îl acuzau cu toţii
Că-n loc de vreo măsură,
El stă numai în chefuri, dezbină şi înjură,
Crezându-se-mpreună cu-o haită de lachei,
Descins din neam de zei.
De-aceea, enervate,
Jivinele-şi făcură şi ele sindicate,
Să poată protesta în mod organizat.
Speriat,
Văzând conducătorul că gluma se îngroaşă,
Că poate să o ia chiar dânsul pe cocoaşă,
S-a gândit,
C-ar fi mai potrivit,
Să-ndrepte ura turmei spre un supus docil,
Cu minte de copil,
Care să nu grăiască
Decât ce-o să audă din gura lui zeiască.
Încântat
De propria-i idee, îndată a chemat
Un papagal ce-n juru-i se gudura mereu
Şi-l imita la greu:
- Prietene, îi spuse cu aer de magistru,
De astăzi tu vei fi un mare prim-ministru!
- Dar eu sunt mic,
O, rege,
Şi nu pricep nimic
Din ce se-ntâmplă-n junglă cu criza mondială!
- Hă, hă! Faci o greşeală:
Pricep doar eu, tu n-ai nevoie să te-agiţi,
Ci numai să imiţi,
Ca orice papagal,
Cuvintele rostite de Leul genial!
Vei fi, de ai habar,
Un fel de... avatar.
Hai, vino, să te-nvăţ acum ce ai de spus,
Din zori până-n apus!
Şi micul papagal, destoinic, a-nvăţat
Politica de stat...
De-atunci el se tot bate
Cu zeci de sindicate,
Iar Leul, liniştit, netemător, etern,
Le-arată tuturor că hiba-i la guvern.
În fabula aceasta, MORALA ne învaţă,
Că oricine în viaţă
Chiar scapă de scandal,
Când are „papagal”!


P.S.

Orice asemanare cu realitatea e strict intamplatoare ?

3 comentarii:

  1. ..da'chiar, ce mai scrii, ce mai faci...cind incepi blogareala pe anul asta ?

    RăspundețiȘtergere
  2. ..Bogdan, ridica un deget in sus daca mai respiri si esti cu noi, zau asa, ce mai faci ?!

    RăspundețiȘtergere
  3. ..sa nu mai scrii tu nici un cuvintel....

    RăspundețiȘtergere